Iliescu și Marinescu vor mai multă liniște în fața blocului

Iliescu și Marinescu vor mai multă liniște în fața blocului
Senatorii Ion Iliescu (PSD) și Marius Marinescu (PD) propun, printr-o inițiativă depusă, în cursul acestei dimineți, ca liniștea publică să fie păstrată în intervalele 13.00 - 17.00 și 21.00 - 9.00, actuala legislație prevăzând că liniștea trebuie respectată între orele 22.00 și 8.00.
Publicat: 15/02/2012, 10:24
Actualizat: 16/02/2012, 00:48

Senatorii Ion Iliescu (PSD) și Marius Marinescu (PD) propun, printr-o inițiativă depusă, în cursul acestei dimineți, ca liniștea publică să fie păstrată în intervalele 13.00 – 17.00 și 21.00 – 9.00, actuala legislație prevăzând că liniștea trebuie respectată între orele 22.00 și 8.00.

Ei mai vor "mărirea substanțială a amenzilor pentru anumite fapte care constituie contravenții, nefiind de natură penala și care atentează la ordinea publică".

Marius Marinescu propune sancționarea cu amendă de la 1.000 RON la 6.000 RON "pentru săvîrșirea în public și, mai grav, în școli, spitale, pe stadioane, de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice".

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Anunțul cel mare despre PACE. A vorbit cu Vladimir Putin: O pace echitabilă
Șoferii, obligați să ia în calcul acest aspect. Ce trebuie să citească înainte de-a conduce
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Oamenii de știință au descoperit originile fierului metalic de pe Lună
×